Asociate conceptelor de dezvoltare economică, modernitate, competitivitate, infrastructură, mobilitate, marile metropole şi oraşe ale lumii reprezintă, în acelaşi timp, arii caracterizate prin industrializare, trafic auto, stres, poluare, consum de energie, surse uriaşe de deşeuri. Ariile urbane au devenit astăzi adevărate “infernuri ecologice”, perimetre în care noxele industrializării şi ale traficului auto se fac simţite prin efecte combinate: aer viciat, zgomot, aglomeratie.

Unul din factorii de bază care determină calitatea vieţii în marile oraşe este calitatea aerului. Toti cei care trăim în oraşe mari, respirăm un aer în care, deseori, sunt depăşite concentraţiile maxime admisibile ale poluanţilor. Pe lângă industrie, punctele de termoficare, şantierele de construcţii, una din principalele surse care influenţează în mod decisiv calitatea aerului în ariile urbane este traficul auto. Astfel, 60% din totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar în marile aglomerări urbane poate ajunge până la 90%.

Cauzele care determină aportul uriaş al traficului auto la deteriorarea aerului din oraşe sunt multiple şi complexe. În primul rând, ritmul de creştere a numărului de autoturisme este foarte rapid, mai ales în statele aflate în curs de dezvoltare, sau care traversează o perioadă de tranziţie. De exemplu, conform unui raport al Băncii Mondiale, numărul de autoturisme înmatriculate în România a crescut în perioada 1990-2004 de aproape trei ori, de la 56 la 149 la mia de locuitori. In Bulgaria, numărul de maşini s-a dublat, de la 146 la 314 la mia de locuitori. Ritmuri ridicate de creştere au mai fost consemnate în Cehia, care a urcat de la 228 la 358 la mie, în ţări ca Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania si Polonia, China. În al doilea rând, autoturismele reprezintă surse mobile de poluare, ceea ce favorizează gradul mare de răspândire a poluanţilor, diferenţele de concentraţii depinzând de intensitatea traficului şi posibilităţile de dispersie. Acestea se corelează cu spaţiile înguste şi prost ventilate din lungul străzilor, cu înălţimea mare a clădirilor, şi, în unele cazuri, cu o orientare neadecvată a străzilor în raport cu direcţia vantului. Apare astfel “efectul de canion”: noxele provenite de la autoturisme sunt “prinse” în aglomeraţia de construcţii înalte la altitudini joase, circulaţia aerului este blocată, împiedicându-se astfel dispersia agentilor toxici.

Alte cauze sunt:
- indiferenţa populaţiei faţă de necesitatea verificării periodice a stării tehnice şi ecologice a mijloacelor de transport auto;
- exploatarea parcurilor de transport auto cu o uzură sporită;
- combustia imperfectă a motoarelor;
- opţiunea populaţiei pentru tipuri de autoturisme ineficiente, neeconomice în ceea ce priveşte consumul de carburant, şi, implicit, cantitatea de noxe emise;
Vara, la temperaturi ridicate, dioxidul de azot este descompus de razele UV, eliberandu-se ozonul, aldehide şi cetone, producând acel smog fotochimic foarte toxic, care pluteşte deasupra multor oraşe, cum ar fi Mexico City, San Paulo, Ciudad de Mexico, Rio de Janeiro, Detroit, Callacuta, Los Angeles, New York. Poluarea cu ozon s-a răspândit în oraşele din Europa, America de Nord şi Japonia, unde numărul autoturismelor a crescut semnificativ. Conform World Resources Institute, vehiculele generează 72% din cantitatea de oxizi de azot şi 52% din cantitatea de hidrocarburi reactive, principalele componente ale smogului urban.

O altă problemă de mediu este poluarea fonică. Zgomotul cauzat de autoturisme şi traficul greu a devenit sursa primară de poluare fonică in mediile urbane. In condiţiile actuale de trafic, prin mărirea parcului de maşini fără a beneficia de infrastructura rutieră corespunzătoare, poluarea fonică la care este supusă populaţia limitrofă zonelor cu trafic intens este mare. In marile aglomeraţii urbane şi în zonele populate limitrofe autostrăzilor, acest factor negativ de mediu îşi face simţită prezenţa pe o arie extinsă în situaţia în care nu se aplică protejarea fonică prin utilizarea unor sisteme de diminuare a zgomotelor.

Cauzele esenţiale ale depăşirii nivelului de zgomot emis în mediu de traficul rutier sunt:
- accentuarea procesului de degradare a infrastructurii rutiere;
- intensificarea traficului rutier prin creşterea continuă a numărului de autovehicole;
- existenţa unui parcurilor auto depăşite, învechite;
- nerespectare restricţiilor de tonaj pe anumite artere;

Conform studiilor medicale, zgomotele puternice pot afecta grav sănătatea. Astfel, dacă la 50 de decibeli apar probleme de comunicare, la 60 e posibil ca persoanele sensibile să înregistreze tulburări ale sistemului cardiovascular. La 70 de decibeli se instalează oboseala şi iritabilitatea nervoasă. Tulburările grave de auz apar la peste 80 de decibeli.

Zgomotele intense nu produc numai disconfort şi reducerea capacităţilor auditive, ci şi nevroze, tulburări funcţionale, creşterea presiunii sanguine sau schimbarea nivelului de glucoza din sânge. Expunerea prelungită la zgomot poate determina apariţia precoce a hipertensiunii arteriale, a nevrozelor, a stresului şi poate chiar determina agravarea unor boli precum ulcerul şi gastrita.

Pentru diminuarea valorilor zgomotului determinat de traficul rutier în ariile urbane se propun următoarele măsuri:
• sistematizarea şi redimensionarea reţelelor stradale pentru a satisface solicitările de trafic;
• realizarea unor suprafeţe cu perdele arboricole şi arbusticole care să fie zone tampon între zona stradală şi cele de locuit;
• conditionarea circulaţiei pentru traficul greu pe arterele de centură şi folosirea prioritară a autovehiculelor silenţioase;
• montarea unor panouri fonoabsorbante şi fonoizolante de-a lungul arterelor intens circulate;
• verificarea periodică a stării tehnice a autovehiculelor şi creşterea exigenţelor la verificare;
• introducerea fermă a unor interdicţii, restricţii şi măsuri administrative referitoare la tonaj şi accesul rutier pe anumite artere în anumite intervale de timp.

Faptul că Pământul se încălzeşte este o realitate. Majoritatea membrilor comunităţii ştiinţifice, biologi, oceanologi, meteorologi, geologi, medici etc. - sunt alarmaţi de faptul că încălzirea globală se accentuează cu o viteză fără precedent în istoria planetei şi va avea un impact devastator asupra vieţii pe Pământ, mai ales asupra speciei umane.

Dacă nu se acţionează pentru reducerea emisiilor poluante, cele mai recente simulări de evoluţii climatice prezic o creştere a temperaturii globale de până la 5,8 grade C, în 2100. Oamenii de ştiinţă cred că temperaturile globale au fluctuat cu numai un grad, de la apariţia civilizaţiei umane. Dar, chiar dacă operăm imediat reduceri dramatice ale emisiilor, efectele lor vor continua să se facă simţite, deoarece părţi ale sistemului climateric, în special mari mase de apă şi gheaţă, necesită sute de ani pentru a răspunde schimbărilor de temperatură.

Incălzirea globală este un fenomen care se autoîntreţine şi chiar creează condiţii pentru încălziri suplimentare - cum se va intampla în cazul topirii permafrostului, prin eliberarea de gaz metan în cantităţi uriaşe. Topirea permafrostului va mai avea ca efect schimbarea permanentă a peisajului, prin masive alunecări de teren, care la rându-le vor afecta ecosistemele şi economiile locale, prin prăbuşirea construcţiiilor, distrugerea căilor de comunicaţii, pagube la nivelul conductelor.

Alunecări de teren importante vor fi provocate şi de inundaţii, îndeosebi în zonele continentale, în care căderile masive de apă se vor intensifica, la fel ca şi perioadele de secetă. Ciclurile secetă/inundaţii vor compromite recoltele pe vaste arii de teren, dar şi vaste zone împădurite. Dispariţia unor importante zone de păduri nu va putea decât să amplifice efectele inundaţiilor şi alunecărilor de teren.

Suprafaţa de uscat afectată de secetă este mai mult decat dublă faţă de valoarea de acum 30 de ani. Proporţia de pământ categorisit a avea „o stare foarte uscata” a început să crească de la sub 15 % în cursul anilor 1970, până la peste 30 % în 2005. Deşertificarea şi aridizarea climatului se extinde în Europa mediteraneană, Asia, Africa Subsahariană, Australia. Va creşte numărului persoanelor care suferă datorită foametei şi lipsei apei.

Astăzi, peste 400 de milioane de oameni trăiesc în regiuni mai uscate, subtropicale, mai austere din punct de vedere economic, iar schimbările climatice şi efectele lor reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii politice, economice şi sociale. In regiunile mai puţin prospere, unde ţărilor respective le lipsesc resursele şi capacităţile necesare pentru a se adapta rapid la condiţii climatice mai severe, se pare că această problemă se va extinde. Pentru unele ţări, modificările climatice pot deveni o provocare atât de mare încât disperarea oamenilor să ducă la fenomene de imigrare în masă în zone precum Statele Unite, care dispun de resursele necesare adaptării.

Incălzirea globală şi exploatarea abuzivă a resurselor planetei provoacă schimbări climatice catastrofale concretizate în creşterea nivelului mărilor, şi implicit inundarea unor vaste zone de coastă, foarte populate, creşterea numărului şi intensităţii uraganelor (din cauza încălzirii apelor), creşterea numărului şi duratei extremelor meteorologice (furtuni, taifunuri,), poate chiar instalarea unei noi Ere Glaciare în Europa, prin oprirea Curentului Golfului - Gulf Stream.

Încălzirea actuală se desfăşoară pe fondul perioadei numite “ Încălzirea recentă”, care a debutat în a doua jumătate a secolului 19 (după 1850), datorită concentraţiilor în atmosferă a gazelor cu efect de seră: CH4, N2O dar mai ales CO2 rezultate din activitatea antropică.

Cei mai calzi 10 ani înregistraţi în istorie s-au înregistrat în ultimii 15 ani : 1990, 1991, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, cel mai cald fiind anul 2005. Prin urmare, încălzire globală nu mai este o ficţiune, este un adevăr cu care omenirea se confruntă din ce în ce mai des, iar efectele sunt din ce în ce mai dramatice.

Astfel, valurile de căldură vor deveni din ce în ce mai frecvente, iar consecinţele, dezastruoase. De exemplu, în vara anului 2003, valul de căldură a ucis 35000 de persoane în Europa. În India, în acelaşi an, în luna iunie s-au înregistrat peste 1400 de decese şi temperaturi de 50°C. A crescut numărul zilelor cu cel puţin 37°C, reprezentând un factor de risc pentru sănătatea populaţiei, mai ales a acelor categorii de vârstă sensibile la acest factor de sters: bâtrănii şi copiii.

Creşterea temperaturilor de pe glob determină creşterea temperaturii la suprafaţa oceanelor, ceea ce favorizează intensificarea furtunilor, a fenomenelor climatice exterme, dar şi creşterea frecvenţei acestora.

În ultimii ani, America s-a confruntat cu cele mai puternice uragane, începând din anul 2004, în Florida, care a fost afectată de uraganele Jeanne, Frances, Ivan. Tot în 2004, în SU s-a înregistrat cel mai mare număr de tornade – 1717. În acelaşi an, în Japonia au avut loc cele mai multe taifunuri, stabilindu-se un nou maxim, de 10 taifunuri/an, valoarea anterioară fiind de 7. Manualele de ştiinţă au trebui să fie rescrise deoarece se credea că în Atlanticul de Sud nu se produc uragane. Şi totuşi, în 2004, a avut loc primul uragan care a lovit Brazilia.

În anul 2005, uraganul Emily loveşte peninsula Yucatan. În acelaşi an, în luna iulie, uraganul Dennis, creează mari pagube în Florida, mai ales în domeniul industriei petroliere. În luna august a aceluiaşi an se produce uraganul Katrina. În momentul în care acesta atinge Florida se afla în categoria I. Inainte să ajungă în New Orleans însă trece peste ape mai calde. Creşterea temperaturii apei determină şi creşterea intensităţii uraganului, viteza vântului şi conţinutul de umezeală, astfel încât, în New Orleans uraganul Katrina devine de categoria V.

Paradoxal, încălzirea globală nu determină doar o cantitate mai mare de precipitaţii (datorită intensificării evaporării) ci şi intensificarea secetei şi accentuarea aridizării climatului şi deşertificarea. Unul dintre motive este acela că încălzirea globală nu doar măreşte cantitatea de precipitaţii pe întregul glob dar de asemenea, determină mutarea/”migrarea” precipitaţiilor, tendinţă evidentă mai ales în regiunea Africii Subsahariene, partea centrală a Asiei, Europa mediteraneană, sudul Africii, vestul şi nordul Australiei.

Încălzirea climei are o influenţă directă asupra criosferei, determinând în numeroase regiuni de pe glob tendinţe evidente de topire a gheţii, a zăpezii şi a permafrostului. Schimbarea climei afectează gheţarii, o resursă de apă atât pentru irigaţii cât şi pentru consumul casnic, care scad din ce în ce mai mult, datorită încălzirii. Zăpada de pe munţi se topeşte mult mai devreme, astfel că râurile au cursuri mai scăzute pe timpul verii, deci culturile beneficiază de mai puţină apă exact în perioada activă. Una din cele mai critice regiuni din acest punct de vedere este regiunea himalayană, care alimentează cu apă toate zonele agricole de la sud de aria muntoasă, zone sărace care supravieţuiesc doar cu ajutorul agriculturii.

Solurile permanent îngheţate – permafrostul – sunt afectate de încălzirea climatului, determinând deteriorarea căilor de comunicaţie şi prăbuşirea construcţiilor amplasate pe astfel de soluri. Dezgheţul are efecte şi asupra conductelor de transport a combustibililor. Un exemplu îl reprezintă exploatarea petrolului din Alaska, activitate ce depinde de existenţa permafrostului pentru a favoriza circulaţia camioanelor. În urmă cu 35 de ani, numărul zilelor cu sol îngheţat era de 225. În prezent numărul acesto zile a scăzut la sub 75 zile /an deoarece primăvara vine mai devreme iar toamna mai târziu.

Încălzirea globală afectează şi banchiza de gheaţă arctică. Studii efectuate la Polul Nord în 2005 au pus în evidenţă modificări importante în cantitatea, întinderea şi grosimea acestei calote care s-a micşorat cu 1,3mil km2 din 1970 (de două ori suprafaţa Franţei). Calota glaciară arctică s-a redus puternic în 2005, pentru a patra vară consecutiv, au indicat oamenii de ştiinţă americani, potrivit cărora acest fenomen, atribuit încălzirii climatice, probabil se va accelera. Dată fiind reducerea drastică a gheţii de la sfârşitul lunii septembrie, 2005 a surclasat anul 2002 în materie de cea mai mică suprafaţă de gheaţă din Arctica de mai bine de un secol, conform National Snow and Ice Data Center (NSIDC). In acest ritm, în următorii 50 – 70 de ani, Arctica se va topi în totalitate pe timpul verii.

La 21 septembrie 2005, banchiza nu mai măsura decât 5,32 milioane de km pătraţi, cea mai mică suprafaţă măsurată vreodată de sateliţi. Experţii de la NSIDC au calculat, că la fiecare zece ani calota glaciară a Arcticii se reduce cu 8%. Ei au constatat de asemenea că din 2000 până în 2005 s-a format cu circa 20% mai puţină gheaţă în timpul iernii in comparaţie cu perioada 1978-2000. Temperatura medie la suprafata Oceanului Arctic era intre ianuarie si august 2005 cu 2-3 grade Celsius mai ridicata ca in cursul ultimilor 50 de ani.

Topirea calotei arctice are urmări fatale pentru populaţia inuită care vine aici pentru vânătoare. A crescut numărul deceselor prin înnecare datorită gheţii prea subţiri. Nu mai există suficientă zăpadă pentru a construi iglu-uri pentru adăpost. O dată cu aceste modificări ale climatului arctic, dispare o înteragă cultură şi civilizaţie, veche de 5000 de ani

Pe măsură ce apa Oceanului Arcitc se încălzeşte se grăbeşte topirea gheţii. Când razele solare lovesc gheaţa, mai mult de 90% din căldură este respinsă datorită efectului de oglindă. Dar când ating oceanul în mod direct, mai mult de 90% din ele sunt absorbite. Calota arctică acţionează ca o oglindă imensă. Pe măsură ce calota se topeşte, oceanul este cel care primeşte energia solară, justificând încălzirea rapidă de la Polul Nord. Pentru prima dată au început să fie găsiţi urşi polari care s-au înnecat înnotând pe distanţe lungi pentru a găsi gheaţă.

Topirea Arcticii are consecinţe la scară planetară. Clima Pământului este un motor uriaş pentru redistribuirea căldurii de la Ecuator la poli iar asta se realizează prin curenţii de aer şi curenţii oceanici. La scară planetară temperatura medie anuală este de aproximativ 14,4°C. Dacă are loc o creştere de 5°C a temperaturii la nivel global, la Ecuator temperatura va creşte doar cu 1°C, în timp ce la poli va creşte cu 12°C, şi astfel, toate tiparele de curenţi oceanici şi de aer care s-au format începând cu ultima glaciaţiune şi au fost relativ stabile, se schimbă.

Impactul retelelor electrice asupra mediul ambiant poate fi privit din cel putin doua puncte de vedere, si anume :
- influenta retelelor electrice asupra mediului ambiant;
- influenta mediului ambiant asupra retelelor electrice.

Principalele tipuri de poluari pe care retelele electrice le genereaza asupra mediului înconjurator sunt:
- vizuala – deteriorarea peisajului;
- sonora – zgomote produse de functionarea sau vibratii ale elementelor (conductoarelor) retelelor electrice si în special, a transformatoarelor;
– zgomote produse de descarcarea corona pe liniile de înalta si foarte înalta tensiune;
- electromagnetica: efecte sonore si luminoase ale descarcarii corona, perturba¬tii radio si ale emisiunilor de televiziune, înfluente ale câmpului electric si magnetic asupra organismelor vii;
- accidente, cazuri mortale. – ocuparea terenurilor; – defrisarea padurilor; – protectia naturii si a peisajului; – influenta asupra instalatiilor si constructiilor, etc.

Utilizarea tensiunilor din ce în ce mai înalte în retelele electrice este determinata de ratiuni tehnico-economice, pentru transportul de puteri electrice pe distante din ce în ce mai mari. Pentru liniile electrice de medie si joasa tensiune impactul cu mediul înconjurator se refera, îndeosebi la: ocuparea terenurilor, defrisarea padurilor, poluarea vizuala si impactul cu alte elemente de constructii si instalatii.

Numeroase retele se interpun pe trasee de zbor ale pasarilor migratoare si datorita undelor electromagnetice pot afecta orientarea pasarilor .

Poluarea vizuala genereaza deteriorarea peisajului proportional cu tensiunea nominala, cele mai poluante fiind liniile electrice aeriene (L.E.A.) de înalta si foarte înalta tensiune, precum si statiile de transformare. Încercari si propuneri de limitare a efectelor negative s-au facut si se cauta si în continuare, ele vizând atât designul stâlpilor cât si a traseelor prin ascunderea liniilor electrice în spatele unor elemente naturale. „Camuflarea” liniilor electrice aeriene se aplica la traversarea soselelor cu ajutorul unor zone împadurite sau pe traseu prin folosirea denivelarilor naturale ale solului.

Problema protectiei mediului ambiant din punctul de vedere al poluarii vizuale, a capatat o atentie deosebita în multe tari. O atentie deosebita în acest sens, se acorda în tarile cu un potential turistic importnat. Astfel, în Elvetia sunt în vigoare, la nivel federal, “Directive cu privire la protectia naturii si a peisajului” elaborate de Departamentul Federal de Interne, pe baza studiilor unui grup de lucru interdisciplinar pentru elaborarea unor directive având ca tema „Transportul energiei electrice si protectia peisajului”. Aceste reguli au ca obiect asigurarea principiilor de protectie ale naturii si ale peisajului în sens global, pentru integrarea armonioasa în peisaj a instalatiilor pentru transportul si distributia energiei electrice. Directivele se adreseaza autorilor de proiecte, instantelor însarcinate cu evaluarea lor si autoritatilor care elibereaza autorizatii de constructie.

Domeniul de aplicare al acestor directive se refera la:
- alimentarea cu energie electrica în general (linii electrice aeriene si în cablu subteran pentru toate nivelurile de tensiune, statii electrice de transformare si conexiune);
- alimentarea cu energie electrica a cailor ferate electrificate (linii electrice aeriene si în cablu subteran pentru toate nivelurile de tensiune, statii electrice de transformare si conexiune);
- transmisia de informatii (linii aeriene si cabluri ale retelelor de telefonie, linii de semnalizare, linii de antena).

Reducerea biodiversitatii consta in distrugerea diferitelor specii de animale si plante prin actiunile omunlui. Unul din factorii care duc la acest fenomen este degradarea solului prin agricultura, extinderea terenurilor agricole distrugandu-se astfel habitatul natural , prin pescuitul axcesiv , sau braconaj.

Studiile ecologistilor arata ca din cauza incalzirii planetei, circa o treime din ecosisteme risca, in cursul acestui secol, sa fie in mod dramatic afectate de acest fenomen. Incalzirea planetei este una dintre cauzele principale ale reducerii biodiversitatii, ei adaugindu-i-se si alti factori, precum reducerea padurilor si produsele toxice. Multe animale vor fi silite sa migreze spre alte medii de viata sau chiar sa dispara. Fluturii, de exemplu, au tendinta de a migra spre Nord, unde este ceva mai putin cald. Dar nu este sigur ca aceasta masura ii va salva de la disparitie. Morsa este un alt animal care sufera din cauza reducerii considerabile a banchizelor. Conform statisticilor, in zona polara incalzirea se produce cel mai rapid.